Școala de orbi: Tyrannosaurus Sex

Ah, da... Mai ții minte pozele alea vechi și stupide, cu ”Amintire din...” și completează tu: Sovata, Amara, Cheile Bicazului... Erau odioase atunci, rămân la rece odioase și acum, dar între timp am învățat să trăim cu ele, am devenit carevasăzică imuni, căci pozele alea cretine, cu margini zimțate și urși împăiați sau căprioare țapene sunt tot ce ne-a mai rămas. Se spune că amintirile neplăcute se șterg primele, mai puțin în cazul în care singurele amintiri pe care le mai ai sunt neplăcute, aș adăuga eu...
Că doar nu se poate să dai doar așa cu buretele peste perioade întregi, luni sau poate chiar ani de zile în care te-ai simțit ca de porc, mare, prost și urât, ca baia comunală a lui Minulescu... Dacă așa ceva ar fi posibil, ar fi prea simplu, prea frumos și probabil ilegal. Eu unul aș rejecta cam jumătate din rahatul ce mi-a fost dat fără voie, sau în care m-am băgat eu, de deștept. Păcat că nu se poate, porcăriile prin care am trecut cu toții s-au cicatrizat ireversibil în viața noastră și acum nu mai putem decât să revenim la ele, fiecare precum musulmanul la piatra lui, să te tot învârți aiurit în jurul colecției de erori, uneori chiar fără să realizezi, prea amețit ca să mai ai până și un vag deja vu.

Uite, să-ți dau un exemplu simplu. M-am pricopsit de curând cu o jachetă, nimic special, exceptând că e Levi's și costă o căciulă de bani. Nu se încadrează în mainstream, nu are personalizări, are o croială simplistă și o culoare ternă. Numai eticheta de pe interior mai justifică oarecum prețul exorbitant, dacă se poate spune așa. Mi-a luat câteva zile bune până mi-am dat seama că este ceva în neregulă cu ea. Hei, am tresărit rușinat, am mai fost pe aici. Haina asta seamănă perfect, la croială, material și culoare cu bluza salopetei odioase pe care am fost obligat să o îmbrac când am fost îmbrâncit din liceu în uzină, în prima mea slujbă, de sclav comunist. Am ascuns repede cârpa în dulap, în speranța unei zile mai bune, când mă voi fi trezit cu simțul umorului activat și voi fi putut să ies zâmbind pe stradă așa, eventual cu un creion chimic și o ruletă ițite din buzunarul de la piept, în râsul sorții de doi lei care m-a căcat sub o bască de proletar, cu degetu-n nas, în loc să-mi ofere o ieșire triumfală de sub un joben, cu lingurița de argint în gură.

Dar să revin la firul discuției, căci da, pornisem să-ți spun ceva, chiar și așa, dezlânat. Pocinoagele cele mai cumplite prin care am trecut eu sunt legate de femei. De la prima fixație infantilă și câte se poate de dezorientată, pentru o verișoară și ajungând până în zilele noastre când mi-am făcut-o cu mâna mea și m-am însurat când nici măcar muierea de lângă mine nu mai spera așa ceva, da, toate sau aproape toate frământările mele eroticoase au fost niște tâmpenii colosale, prostii enorme de câteva tone bucata. Aș da vina pe cărți și pe altele, mă rog, o păcătoasă matriță culturală, mai am și scuza generației mele ingrate, căci vezi tu bărbații de vârsta mea au crescut crucificați între un romantism desuet, vecin cu cretinismul gușogen și pornografia de factura cea mai sordidă pe care ți-o poți imagina.

Știu acum cât îți pare de ridicol, dar pe vremea aia nu înțelegeam și credeam că este în firescul lucrurilor să fiu mereu cu gândul la iubiri sfâșietoare și cu mâna la ștremeleagul odios din nădragi. Acum, cu detașarea câștigată în timp, privesc în urmă și realizez că deși fetele din generația noastră nu a fost probabil cele mai frumoase, cu siguranță că au fost cu mult mai lucide decât noi. Dacă aș putea converti în orice fel de combustibil toată energia și entuziasmul pierdute cu gândul la zarzăre romantice sau cu încheieturile scrântite prin chiloții fetelor, aș fi azi departe și ferice, un mic mandarin local fără grija zilei de mâine. Asta ne-a fost crucea, a mea și a altora, pe de o parte vomismentele romantice zdrăngănite de Andrieș, pe de altă parte primele valuri ale tsunami-ului de pornoșag ce avea să se prăvălească peste noi, peste câțiva ani. Erau alte vremuri și când zic asta mă gândesc că sexul încă mai avea ceva, un je-ne-sais-quoi, vorba bancului, încă nu fusese uzat, călcat în picioare și nici nu aveam cum să ghicim atunci ce pulovăr scămoșat va ajunge mai târziu. Să pun genunchiul în pământ și să-mi fac mea culpa și nu mi-aș găsi un păcat mai mare decât acela în care m-am complăcut aproape până în ziua de azi. Am privit femeia ca pe o ghicitoare sexuală și am visat mereu la piatra filosofală care poate transforma acest labirint confuz într-un orgasmatic marș triumfal. Trebuia să existe un șpil, orice femeie ascundea unul, mă încăpățânam să cred, întorcându-le pe toate părțile, cercetându-le pe rând ascunzișurile din ce în ce mai adânci. Totul avea să devină, cu trecerea timpului, de un ridicol desăvârșit. Imaginează-ți cum o oră de amor cu mine ajunsese să semene cu una de mărturisiri complete la psihiatru. Ba chiar mai mult, nu mai întrebam, nici măcar nu mai spovedeam. Prinsesem gustul interogației inchizitoriale, plăcerea răspunsului smuls și a plăcerilor schingiuite. Sexul devenise de un discursiv halucinogen, explorând limitele decenței și limbajului iar eu, exploratorul transpirat al acestei jungle lipsite de noimă, fost șarlaznavur romantic, ajunsesem să-mi latru curiozitatea intolerantă ca un Hitler al copulării insațiabile, care nu-și mai găsea spațiul vital în cele trupești și asedia la baionetă și aruncător de flăcări sinapsele înnebunite de la periferia Moscovei. Ce credeam că voi găsi acolo? Ce cazemate voiam să cuceresc?

Acum știu că îmi pierdeam vremea cu Linia Maginot, ce nu trebuia înfrântă ci ocolită. Vezi tu, uneori chiar și privirea prea ageră ne joacă feste. Așa cum gândirea lucidă nu duce uneori nicăieri și trebuie să te lași dus cu gândul, privirea ce se încețoșează cu vârsta, în loc să devină mioapă, dimpotrivă, te ajută să vezi esențialul, un contur, poate o pată de culoare sau poate pur și simplu întregul. Azi privirea mea a obosit. Las detaliile pentru alții, doar sunt morile de vânt ale tinereții mele și le cunosc prea bine, se învârt mereu la o lungime de braț pe care nu o poți străbate niciodată. Acolo unde vedeam odinioară doar încleștare, bărbați și femei, acum știu că sunt numai umbre însingurate, asexuate, poate înspăimântate și obligate să poarte platoșe prea grele. Indiana Jones a sfârșit acolo unde nu mai e nici durere, nici întristare, nici suspin. Lăsați orice speranță, voi care întrați în Paleozoic, printre trilobiți...  

N.B. - Școala de orbi reprezintă doar însemnări personale, aflate în relație de reciprocitate cu realitatea unor amintiri uneori adeseori deformate și cu semnificații aparte. Dacă nu te regăsești aici, ghinion, ai pierdut câteva minute din viață. Dacă în schimb te recunoști în rândurile acestea, ghinion maxim, va trebui de acum să trăiești cu gândul că ești doar un personaj, ostatic în bordelul din mintea mea.

Școala de orbi mai conține: I II III IV