Stop cadru pe România, secolul 21, clipa de față. Fata a scăpat pe undeva de ulciorul interbelic. A primit la schimb o pereche de jeans cu talie scurtă care nu mai ascund decât candidoza rebelă și prefigurează în viitor o talie răvășită de șaorma și un reumatism de 7 grade pe scara Richter. A lăsat oaia, vaca și goblenul și a venit la oraș. Evident, pare o fată prea mică pentru un talent atât de mare...
Ea e țara
în care statul te miluiește pentru un copil cu 43 de lei pe lună
iar poliția română repatriază cerșetorii direct de pe
Champs-Élysées. Aceeași în care alții toacă aproape 400
milioane de euro pe un pod de nici 2 km care n-are alt rost decât să
unească două cartiere distrugând un al treilea. La concurență cu
primarul care visează la telegondola de 20 de milioane de euro,
peste cocioabele sărăcanilor și viloaiele bogătanilor, se
propune trotuarul rulant care va uni Gara de Nord cu Maglavitul
transportului în comun, stația de tramvai de 2,5 milioane de euro,
cu scări rulante și lifturi aduse ca pe vremea fanarioților, din
Occident și computere care să le permită băbuțelor parașutate
din provincie să execute un counter-strike scurt, la botul calului,
cu papornița de praz strânsă prudent între genunchi, să nu o
fure bagabonții din Capitală. Glumesc, desigur. Computerele
respective sunt foarte utile și vor permite acelorași băbuțe
să-și aleagă pub-ul perfect pentru o seară de vis, în Centrul
Vechi. Șapte seri nu se mai poartă, gata, e perimat. Sau poate
propune un consilier cu viziune să se împartă în ediție
electronică, că unde merge să dai bicicleta cu buletinul mereu
rămâne loc de mai bine, cum ar fi un iPad2, ultimul tip, de pe care
să te întâmpine moaca zâmbitoare a primarului, să mori de
plăcere când îi înfigi usb-ul unde-i mai greu voinicului.
Știu, o să-mi spuneți că demoazela
asta a început să semene suspect de tare cu o sărăntoacă ce
patrulează periferia, pe bani. Nu fiți nedrepți. Aparențele
înșeală și cinematografia mondială este doldora de cazuri bine
documentate. În șapte comedii din zece descoperim oameni cărora
ieri li se bălega vaca în ciubărul cu lapte, numai ca să ajungă,
până la generic, putrezi de bogați și, în consecință, mult mai
fericiți.
Pe urmă, vorba bunului meu prieten, un
bogătan este doar un sărăcan cu bani, o definiție ce rezolvă pe
jumătate problema ciufulitei despre care vorbim. Dar cum va ajunge
podăreasa asta mică și stricată să devină o bogătancă,
cumplit de fericită? Cu binișorul sau, dacă vorbiți corporateza:
one step at a time. Să nu ne grăbim deci, azi un pod, mâine o catedrală cât muntele Găina, în ritmul ăsta vom ajunge și la
Sâmbureni până în secolul viitor, banii să ne țină și, dacă
se termină, să tipărească Marele Licurici mai mulți. Singura și
adevărata noastră problemă ar fi cu natalitatea, căci
în ritmul ăsta nu apucăm, ca nație, anul 3000. Nu vă alarmați,
poate că viitorul nu-i atât de negru pe cât e vinul de roșu, în
fond balcanicii sunt iubăreți și, până acum, nimeni n-a văzut
drac mort și rață înecată.
Răbdare și iubire, deci, în fond
avem doar o țară mică și ochioasă. N-are nici două sute de
milionari în euro, la activ și numai vreo doi miliardari. Apropos
de Sâmbureni, unul din ăștia doi, tocmai ce și-a umflat conturile
vânzându-și partea dintr-o mare firmă, fostă de stat, care se
străduiește acum să ne facă plinul și printr-o campanie de
factură neorealist-socialistă, plină de curaj, dotată cu
subwoofer și pagină de facebook. Cinste lor! Să ne inspirăm din
seninătatea și încrederea cu care acești temerari privesc în
viitor! Despre oameni ca ei, care ne readuc GPS-ul și speranța, am vrut de
fapt să scriu, o recenzie de bine, dar m-am luat cu vorba, cu gândul
la aia mică a lu' Sucă, de face podul pe bani, în București...
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu