Porcul de Stat

M-am trezit azi dimineaţă cu revelaţia faptului că statul român este un porc. Dar nu genul blând pe care îl poţi şi îndrăgi la o adică, mai ales în farfurie. Nu e porcul din povestea glumeaţă pe care-l iubeau atât de tare încât nu se îndurau să-l taie şi amputau din el doar de-un cotlet. Nu, statul român este un porc ordinar, varianta nesimţită, care nu se lasă tăiat. Ba mai mult, e un porc a cărui nesimţire indolentă se completează penal cu o violenţă plină de tupeu ce-i permite chiar să scoată cuţitul la tine.
Să vă explic cum stă treaba.
Pe la ţară, pe unde am crescut eu şi de unde ne tragem majoritatea, omul precaut ştie că orice ar fi, trebuie să ţină un porc pe lângă casă. Îi face coteţ, îi dă să mănânce, îl curăţă de căcat şi la sfârşit, când dă frigul, îi pune şi-un foc de paie pe spinare. Ăsta este destinul porcului normal, simpatic şi cu şorici simţit: să-ţi umple farfuria când ţi-ai golit cămara. Ăsta e rostul lui pe lume, de care îşi vede liniştit chiar dacă primeşte pe post de mulţumire tardivă doar palma admirativă a gospodarului pe slănina gata pârlită.

Acum să luăm cazul porcului borderline. Este o fiinţă nesimţită şi periculoasă: un porc născut asasin. Chiar dacă la început se confundă cu uşurinţă cu un godac normal, mai ales când vine vorba să-l îngraşi şi să-l îngrijeşti, nu va întârzia să se dezbrace de caracter, de Ignat când se taie porcii.
De ar fi să aibă doar slănina puţină sau carnea aţoasă, n-ar fi nimic, în sărăcia noastră am înghiţit noi multe... Dar nu, când vine momentul adevărului şi bietul om vine să-i ceară râtanului preţul traiului îmbelşugat şi al rahatului rânit în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, o jigodie turbată izbucneşte de sub şoriciul gros şi porcul lasă prefăcătura la o parte, smulge cuţitul şi sare la gâtul celui care l-a hrănit până atunci. Râmătorul făţarnic se transformă într-un mistreţ ucigaş, care nu doar refuză a-l hrăni pe gospodarul naiv ci îndrăzneşte chiar să-i sară la beregată, întorcând astfel rostuiala lucrurilor pe dos, transformându-l pe om în sclavul său.
Din ochii săi porcini citeşti doar prostia agresivă, din râtul său grohăie apocaliptic noua propagandă. Nu, rostul porcului îngrăşat cu anul nu este nicidecum să-l hrănească pe om, la nevoie. Omul are în schimb obligaţia şi povara îngrăşării porcului la nesfârşit, după bunul plac al acestuia din urmă. Cum va trece omul iarna grea, nu-l interesează pe vier. Să facă precum soldatul român: să se descurce. Slănina porcului e sacră, este un scop în sine şi chiar dacă a dat gerul, sau mai ales atunci, şunca se cade îngroşată, porcul trebuie să iasă până la primăvară în profit. Chiar dacă ar fi să transforme pentru asta toată ţara într-o troacă de porci.

Acest porc de stat, umflat peste măsură, se pregăteşte să sacrifice, în locul său, încă 74.000 de oameni care l-au îngrăşat de-o viaţă, cu naivitate. Şi-au imaginat aceştia că slănina la care s-au muncit să o umfle până acum i-ar putea ocroti? Greşeala lor. Porcul nu admite să-şi subţieze slana pentru nimeni. Statul cu gândire porcină se crede o firmă particulară şi nu concepe să piardă nimic, nici măcar în detrimentul celor pe care ar trebui să-i ocrotească fie şi cu preţul jugularei. Daca s-ar putea chiar să iasă în profit, până la primăvară, ce grozav... O porcărie minunată de sărbători, perioada ideală pentru încă o cură de slăbire generalizată pentru toată prostimea care şi-a imaginat până acum că porcul este pentru om şi nu invers.