Monkey business

Neam de creativi ce suntem. Sau poate o fi de vină clima, devenită subit tropicală, canicula vecină cu leşinul ce alternează zilnic cu furtuni pornite parcă să scoată din rădăcini tot ce e verde şi are frunze, de la teii bătrâni ai Bucureştiului şi până la palmierii de import de la malul mării.
Habar n-am...

Cert este că deschid în fiecare dimineaţă cu precauţie bătrânul meu Thinkpad. Sunt pregătit sufleteşte, dar prea puţin călit spiritual, să-mi sară de fiecare dată în faţă, direct din fluxul de ştiri, maimuţa isterică a geniului autohton.
Ca atare tresar de fiecare dată, incapabil să-mi stăpânesc melanjul de scârbă, revoltă şi nesfârşită uluire. Este incredibil spectrul vast şi modalităţile tot mereu mai ingenioase prin care unii dintre noi, cei cu vocaţie, se şi ne fac de râsul curcilor pe glob.

Câteodată de la primele rânduri, din titlul de-o şchioapă chiar, alteori cu timiditate făţarnică abia de la a treia ştire, oribila creatură sare din pagină, mânjind şi rânjind voios în jur, ţipând ascuţit până când şi orbii vor privi curioşi cum ea, pocitania, îşi plezneşte frenetic bucile aprinse, cuprinsă de entuziasmul declamativ al exprimării de sine.

Zbieretele simianului nedus la psihiatru durează, în genere, cât să rămâi scârbit de viaţă, mânjit pe rever, cu ceasul furat şi o coajă de banană plantată artistic în cafeaua devenită prea rece între timp, incapabilă să-ţi mai asigure demarajul în cotidian. Râioasa a dispărut, dar în jurul tău dimineaţa şi buna ta dispoziţie zac sfărâmate, în ruine.
Cu acest “ceas deşteptător” începe viaţa în fiecare zi în Mayonezia. Îmi arăt curul deci exist, pare a fi motto-ul (pseudo)cartezian al tuturor primatelor dotate cu coadă, al căror scop în viaţă, afară de veşnica purecare reciprocă, nu poate fi decât întoarcerea definitivă a normalităţii cu josul în sus, o mişcare esenţială pentru ca aceasta să devină corespunzătoare cu logica lor de primate atârnate cu capul în jos, ce-şi rumegă banana în timp ce mai scrutează cerul doar cu ochiul tâmp de sub coadă.

Voi “răsplăti” de acum cu banane, mai verzi, mai coapte sau chiar fleşcăite, toate personajele care-mi transformă buna dispoziţie în migrenă. Poftiţi aşadar de purcedeţi în menajeria noastră zilnică, accesul este gratuit, dar feriţi-vă nasul în batiste căci maimuţa politică e o chestie care când se agită, ţipă şi când stă, pute de trăzneşte.

O banană verde, de complezenţă, se oferă in corpore presei din Mayonezia pentru tonusul de vacă măciucată-n moalele capului, cu care se raportează bovin la codurile civil şi penal, o ameninţare la fel de importantă la adresa libertăţii de exprimare din România precum a fost naşterea geniului scorniceştean, echilibrat ulterior cu plumbi la Târgovişte. Banana e verde şi tare, deci poate fi folosită dorsal, spre a împiedica chiloţii mass media să cadă.

Două banane verzi şi un rudotel se oferă cu nesfârşită compasiune retardatului din punct de vedere politic care a propus obligativitatea procesului electoral şi amendarea celor care absentează de la vot. Pleş d'aici, măi!

Trei banane coapte date scurt, din rever, ministresei Ridzi, dar şi tuturor celorlalţi implicaţi în complicatul proces de paternitate al scenei avortate pentru 75.000 de euro pe nisipurile patriei. Se vor împărţi echilibrat între numita şi premierul României care nu a ratat ocazia să se mai facă de râs odată, preşedintele tuturor românilor (dar mai ales al ebei din ograda proprie) care a decis să mai treacă odată peste hoitul politic al menţionatului premier, menţinând ministresa în pofida anunţatei demisii, corpului de control al guvernului care o freacă cu gândul la concediu, DNA şi oricui s-a mai nimerit să-şi prindă urechile în această afacere murdară.

Premiul de simpatie al juriului: o banana split se oferă în egală măsură premierului Boc şi lui Grigore Cartianu, redactorul şef al ziarului Adevărul, pentru o iniţiativă de toată jena.
N-a trecut bine luna de când Stiglitz, consilier al preşedintelui american, fost director FMI şi ditamai laureat al premiului Nobel pentru economie, a vizitat România. Acest distins domn, deşi seamănă izbitor cu Mel Brooks, a transmis o serie de previziuni sumbre şi avertismente deloc glumeţe pentru noi, întâlnind toată şefimea locală de la familia regală şi până la marinarul ajuns comandant de republică.
În cuvinte puţine, evreul de geniu ne-a comunicat că din toamnă ne putem aştepta ca singura piatră care va rămâne pe piatră, în acest mioritic colţ de Europă, va fi cea care ne asigură colica biliară sau renală, după caz.
În aceste condiţii nu putem decât să ne băgăm urechile în fund de râs văzând habarnamismul guşogen al premierului care îşi găseşte timp pentru aiuritorul concurs de cosit al celor de la Adevărul.


Pentru cei optimişti, imaginea premierului cu coasa este o rază de speranţă, în ideea că poate ne iartă şi se întoarce acolo unde se pricepe mai bine: la coada vacii, la munca câmpului. Pentru noi ceilalţi, mai pesimişti, aceeaşi imagine ne va provoca frisoane premonitorii: ăsta ne bagă în groapă pe toţi. Doamne fereşte!

*later edit: onoarea ziarului Adevărul este salvată in extremis aici de Nahoi, redactorul şef adjunct.

*imaginile aparţin talentatei Lynne Chapmann,
ilustrator de cărţi pentru copii, al cărui blog îl puteţi vizita aici